Satul Chichişa este cea mai apropiată localitate de Românaşi. Este situat la nord – est de centrul comunei pe DJ 108A. In anul 2002 număra 253 de persoane, 131 bărbaţi şi 122 femei, iar numărul gospodăriilor era de 71.
Satul este atestat documentar dupa unele documente din anul 1408 iar din 1438 cu numele maghiar de Nyarla, Also-Nyarlo, 1461 Nyarlo, 1470 Alsokékés, 1760 Alsó-Kékésnyarló//4 (III;657)., 1808 Tyekisul de dzosz (Lipszky), 1850Alsó Kékes Nyárló Tyityise, 1854 Titişea (Bul 86), 1913 Alsónyárló, Chichişa, 1930 Chichişa./4(107)
Dacă acordăm mai multă atenţie toponimelor maghiare, constatăm fără nevoia de a traduce cuvintele, (casă de vară, albăstriu etc.) că noii veniţi pe aceste meleaguri au dat de două localităţi, de vreme ce pe una o numeşte “Also”,” – de Jos”,- Chichişa şi “Felsö”.- de Sus, (pe valea Stânei) adică Stâna. Unul dintre cuvintele auzite frecvent de la localnici a fost transcris Kékés, pe care noi nu aveam nevoie să-l traducem, pentru că nu ne lipsea din vocabular. Dimpotrivă avem mai multe variante care să justifice toponimul: Observăm că în anul 1808 numele satului era transcris “Tyekisul de dzosz”, Tye-tye > che-che > chi – chi; un tyetye era tetea – chechia – tătăişă = cumnată, tetiuşă = mătuşă.. Intr-un vechi cântec popular din Sălaj găsim versurile “ Tătăişe ş – o cumnată / Lasă uşa descuiată.”(Pop) De altfel cuvântul tătăişă, diminutiv cu sens afectuos dat pentru o mătuşă sau cumnată, mai ales în Transilvania, îl găsim şi cu alte sensuri, in expresia copiilor înseamnă dădacă, în alte părţi insemnă lele, leliţă şi este şi un nume de plantă: toporaş, tămâiţă, violetă, viorea, zmeoaie. Lingvişti ca Hariton Tiktin şi Puşcariu l-au considerat ca o creaţie expresivă de la tată, tata, tetea cu numeroase forme diminutivale. (DER, DULR)
Menţionăm că grupurile de consoane “ch, gh’’ urmate de ,,i,e’’ se repetă în foarte multe cuvinte, această dublare a grupului consonantic creează de fapt noi diminutive. Multe alte limbi folosesc aceste mijloace “ ablautspiel” (joc vocalic –apofonie) De exemplu: Chichie – gr. thiki (cutie) Checheriţă – Chicheriţă, Chichineaţă= (coteneaţă, cameră mică)Chichiţă, şi în expresia modernă; “…de chichi” Observăm deci, că datorită palatalizării consoanelor alveolare – t şi –d-, acest aspect este specific şi graiului sălăjean, făcindu-se uşor trecerea de la -c (k) la – t”. Şi azi se pronunţă: “ t΄ it΄işe”./4(103)
Alte toponime cunoscute sunt: Chechiş, Chiochiş, Tetiş, de unde şi antroponimele Chichişan şi Titişan.
Satul Chichişa s-a format iniţial pe valea cu acelaşi nume, în locuri de adăpost, doar câteva case erau cu ieşire la drumul mare. Intr-un document consemnat de K. Hodor se spune că: “Chichişa a fost apreciată, într-o scrisoare privilegiată a lui Rakoczi Gyorgy I, care a făcut donaţii pentru construirea bisericii, la 1547, ca un sat stabil.” Întregul hotar al Chichişei aparţinuse cândva de cetatea Romitei . În timp, odată cu creşterea populaţiei, aşezarea s-a mai ordonat cât de căt şi abia după anul 1900, datorită unor măsuri de ordin administrativ, prin care se cerea “scoaterea la linie”, satul a căpătat individualitate în cadrul spaţiului geografic. Dezvoltarea de-a lungul văii Agrijului este ulterioară acestei date, spaţiul luncii oferind condiţii şi mai bune pentru agricultură.
După un document din 1722 satul se situa la poalele munţilor “albi” Meseş, într-o vale îngustă înconjurată de păduri. Drumul pe lângă vale era foarte puţin folosit. Distanţa până la Zălau era de o “jumătate de milă” Documentele, în care numele satului e amintit, sunt privilegii de natură economică referitoare la terenuri, apoi ele se referă la moşteniri, ipoteci şi datele familiilor, ce reies mai ales de la autorităţile judecătoreşti.
Iniţial, confuzia la cercetarea lor s-a făcut datorită numelor celor două localităţi din acelaşi comitat; Chichişa şi Chiochiş.( Kékes) Primul document, care o aminteşte se pare a fi din anul 1408. Despre aceasta K.Hodor scrie: ” … nu îndrăznesc cu certitudine absolută să pun pe seama localităţilor noastre Kékes-Nyárló datele din 20 august 1408, potrivit cărora voievodul Transilvaniei Dobokai János şi-ar fi însuşit părţile de proprietate din cele două Kékes (de Sus şi de Jos) ale răposatului Bonyó Miklós, …” In alte documente ulterioare cele două nume apar Bogyó Miklós, ca având proprietate şi prin partea Romitei şi că Dobokai János deţinea jumătate din această localitate, aşadar era vorba despre Chichişa şi Romita. In concluzie datorită acestei baze, anul atestării trebuie reconsiderat ca fiind 1408 (împreună cu cel al satului Stâna).
Oricum aşezările sunt intemeiate cu mult inaintea acestei date şi nicidecum la 30 de ani după, datorită considerării unui al doilea act privind proprietăţile lui Dobokai Miklós privind Chichişa şi Stâna, ce aveau să fie ocupate de voievozii transilvăneni şi asupra cărora în 1470, între părţi s-a stabilit un mod comun de procedură. Interesant este faptul că între ele se afla şi Romita, atestată la 1408, şi a cărei istorie este strâns legată de a Chichişei până la 1460.(n.n.)
În 1760 au fost aici proprietari conţii: Daniel Istvan jr., Bagyoni Zsigmond, Toldi Adam şi Boros-Jenei Szekely Adam şi în 1837 Eszterhazi, Bethlen, Vass, Redei, Kun, baronul Wesselenyi, nobilii Kakucsi, Hadfaludi, văduva Hadfaludi, Szekely, Ketheli, Ujfalvi şi Henter. Semnalăm aceste nume pentru că le întâlnim cu mici excepţii în toate localităţile comunei. Pământul bun era puţin, dar tot era a lor, împreună cu întinsele păduri de fag şi stejar şi un număr important de iobagi.
Cu privire la starea economică şi socială a satului evocarea evidenţelor fiscale din diferiţi ani este grăitoare: în 1722 hotarul Chichişei, din comitatul Dăbâca se împărţea în două părţi. Solul era alb, umed, de pietriş, sărac, simţindu-se în mare măsură lipsa îngrăşământului. Se ara cu patru şi şase boi. Se cultivau mai bine grâul de primăvară, decât grâul de toamnă. Erau păduri abundente, de unde se recolta şi fânul. Exista şi o moară la deal, iar în mijlocul satului valea Agrijului învârtea o piuă de pănură (sumane miţoase).
Atunci au fost înregistraţi 4 iobagi, 3 răzeşi şi 2 pribegi (străini). Ei deţineau: 7 moşii şi jumătate, 7 erau pustii, 13 boi, 9 vaci, 3 viţei şi juninci, 4 cai, 25 oi şi capre, 9 stupi, 24 porci, 20 ari teren arabil, 21 arii pământ necultivat, 5 găleţi şi 1 metreta (cam 39.39 l.) cultură de toamnă, o găleată şi 2 metreta, cultură de primăvară; s-au mai produs aici în anul precedent, 1721, 73 de clăi de grâu, 20 clăi de ovăz, orz şi alac, 7 clăi de cânepă şi in şi 32 căruţe fân.
În 1733 în Chichişa erau 32 de familii române, fără preot. In anul 1750 existau 133 de persoane greco-catolice. În 1837 locuitorii din Chichişa erau: evrei şi români greco uniţi, 2 nobili şi 86 libertini şi 27 de case. (Cons. Aron)
Biserica de lemn greco –catolică a fost construită în 1739, iar conducerea Registrului stării civile începe la 1836. Şcoala primară confesională de pe lângă biserică avea o sală de clasă şi funcţiona din 1896.
În 1890 existau 289 locuitori, împărţiţi după limba maternă astfel: 261 români, 27 maghiari şi 1 german, iar după confesiune 195 greco -catolici, 46 ortodocşi, 48 iudei. Numărul caselor: 55.
În 1895, Chichişa număra 61 de gospodări şi avea un teren de 1379 acri, din care 869 păduri, 289 teren arabil, 154 fâneţe, 23 păşuni, 6 grădini, 38 neproductiv.
În 1721, impozitul Chichişei, din comitatul Dăbâca, a fost de 162 f.rh. şi 30 de dinari. În 1722 datoria comună era de 91 florini şi 20 dinari. Valoarea estimată a averii comunităţii în 1900 era de 1678 K şi 36 f., iar impozitul direct era de 1565 K. 68 f.
Biserica ortodoxa noua “Sf. Nicolae” din Chichişa reprezintă o performanta în materie de construcţii, deoarece a fost ridicată şi terminată în cca 220 de zile. Piatra de temelie s-a pus în 17 aprilie 2005 iar la 4 decembrie 2005, a avut loc slujba de intrare în biserică – sfeştania.
Construcţia a fost rezultatul activităţilor voluntare, organizate pe echipe de lucru şi meşteri pricepuţi ai “Oastei Domnului, o mişcare de trezire din Biserica Ortodoxă”. Lucrările au fost conduse de meşterul Cornel Porfire, din Gălpâia. Au participat zilnic câte 20 -30 de voluntari din toate localităţile vecine. Pictura neo-bizantină a fost executată de echipa de pictori cundusă de Ioan Bumb.
La 23 iulie 2006, a fost sfinţită de I.P.S. Dr. Petroniu Sălăjanul iar serviciul religios este oficiat de preotul Nicolae Pavel.
Cultul penticostal existent si el in localitate numără actualmente cca 20 de membri care se adună la o casă de rugăciune.
Toponime: Mierciuga, Breje, (Breze), Şes, Gura Săcii, Faţa Săcii, Dosul Săcii, Valea Stânii.
Vezi și
Chichişa în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773