Istorie
Satul Ciumărna este aşezat la poalele sudice ale Munţilor Meseş, pe valea cu acelaşi nume, care a favorizat mai târziu construcţia şoselei de trecere peste Meseş în direcţia Cluj. Se află la o distanţă de 14 km de municipiul Zalău şi 5 km de centrul comunei, Românaşi. Extinderea vetrei satului s-a făcut ca urmare a adăpostului natural oferit de munte şi ale condiţiilor prielnice de dezvoltare areală a aşezării pe ambii versanţi ai văii.
La recensământul din anul 2002, aici locuiau 507 persoane, din care 250 bărbaţi şi 257 femei.
Este atestată documentar din anul 1460 cu numele de Chebernye, 1558 Csemernye, 1721 Csomörlö – Nyárló , 1733 Csümorna (c.K.), 1850 Csumerna, 1930 Ciumărna.
Toponimul Ciumărna vine, în varianta cea mai probată, de la un nume slav, mult disputat de specialişti.
Una dintre cele mai plauzibile variante porneşte de la faptul că toponimul este sinonim cu numeroase apelative, care au aceeaşi semnificaţe: “punct de trecere (prin drumuri sau cărări) peste o culme muntoasă “ Curmătură, cheie, cumpănă, poartă etc. Sunt multe ciumărne româneşti dar şi in Serbia, Grecia, Ucraina şi Bulgaria. Afluentul râului Moldova este Suha Mică cu două izvoare Ciumârna şi Cucalea.; Ciumârna, curmătură în Obcina Moldoviţei şi sat aparţinător de Vatra Moldoviţei; Ciumărca derivat din Ciumărna, oronim în Munţii Bistriţei (1708 m) cu potecă de trecere pe valea Bistricioarei; Ciumerna , culme în M-ţii Trascăului; Ciumerna, în bazinul râului Cerna. Serbia: RadocevoComerno > „trecerea lui Radu”, dublat de hidronimul Cemerno, Cemerna, culme muntoasă – Moraviţa; Bulgaria:Cemerika – munte şi Cemerinka – localitate; Grecia: Tzioumerka (Dzioumerka– trecătoare. Sensul atribuit de Savu acestui toponim confirmă faptul că răspândirea lui corespunde cu locurile prin care au colindat – au trecut – şi trăiesc români.
Originea topicului e necunoscută, apelativul fiind vechi, sunt expuse şi alte variante, poate chiar înainte de venirea slavilor; că ar putea fi un nume de plantă otrăvitoare. Čemeri – „ciucuta” = cucută. Un alt nume presupus este slavulCermenita cu înţelesul localnicilor de „steregoaie” , adică mătrăgună.
Atestarea abia în a doua jumătate a secolului al XV-lea nu înseamnă că aşezarea s-a încropit atât de târziu. Ea exista cu mult înainte, iar motivele defrişării rând pe rând a pădurii pentru gospodăriile celor veniţi să ocupe aceste locuri rămân necunoscute. Ca şi în alte părţi a fost apreciat faptul că ferit de vânturi, locul din zona adiacentă văii cu acelaşi nume a putut constitui, pentru un timp, o bună ascunzătoare pentru cei bejeniţi de asupriri şi de urmărirea fiscului.
Documentul de atestare este un act de ipotecă a proprietăţii lui Dobokai Janos din 25 noiembrie 1460, cu condiţii de răscumpărare pentru anul 1461. In 1522 mai mult de jumătate din sat ajunge în proprietatea lui Bélteki Drágfi prin cumpărare de la familia Dobokai.
Când la începutul sec. al XVIII-lea Curtea de la Viena aşeza baze noi în sistemul de impunere a supuşilor, impozitul fiind în raport cu suprafaţa terenului, la Ciumărna în 1722 se înregistrau 10 iobagi şi 2 răzeşi, iar cu zece ani mai târziu existau 16 famili române, care nu aveau preot. În 20 de ani populaţia a crescut foarte mult; în 1750 au fost 212 suflete greco-catolice (Consc.Aron).
Un document din 1722 prezintă hotarul satului: “ Solul de la câmpie era roşu şi alb, umed, plin de pietriş şi sărac, ce putea fi arat doar cu 4 şi 6 boi. Producea mai degrabă grâu de primăvară. Mai sus, în pădure terenul devine mai larg şi bun de fâneţe.. Pentru măcinat sătenii aveau de mers o jumătate de milă. Cei 10 iobagi şi 2 răzeşi înregistraţi deţineau 12 terenuri şi jumatate, 34 boi, 33 vaci şi 8 viţei şi viţele, 5 cai, 170 oi şi capre, 14 stupi, 68 porci, teren arabil de 79 de câble, 21 găleţi şi 2 metreta (cam 39.39 l.) cultură de toamnă, 2 găleţi şi 2 metreta cultură de primăvară; s-au produs aici în anul precedent 1721, 296 de clăi de grâu, 37 clăi de ovăz, orz şi alac, 31 clăi de cânepă şi in, 4 găleţi mazăre şi linte, 63 căruţe de fân. În 1837 terenul arabil crescuse la 29 ha.”
În 1895 numărul gospodăriilor era de 142. Suprafaţa era de 1817 acri (1 acru= 4000m²) , din care 660 teren arabil, 616 păduri, 266 păşuni, 165 fâneţe, 31 grădini, 4 vii (necultivate), 74 teren neproductiv (nearabil). În 1721 impozitul satului a fost de 161 (fl.rh) şi 30 dinari. În 1722 datoria comună era de 109 fl. Valoarea estimativă a averii comunităţii în 1900 era de 6938 K. şi 20 f., impozitul direct era de 1772 K. 30 f”.
In jurul anului 1837 între alţi proprietari satul se afla în posesia baronilor Bánfi, Weselėnyi şi descendenţii lui Farnas, Miksa şi Zsombori. Existau 40 de case, 171 locuitori şi cei 6 nobili. Pentru a-şi câştiga pâinea zilnică, mulţi localnici duceau, trecând cu greu peste Meseş, lemne de foc la Zălau. Înregistrările din 1890 conscriu 597 locuitori şi 126 de case; după limbă: 572 români, 21 maghiari, 4 de alte naţionalităţi şi după religie 284 greco-catolici, 281 ortodocşi, 20 reformaţi şi 12 iudei.
Existenţa bisericii de lemn este confirmată documentar din 1722 cu menţiunea că nu avea încă un preot, probabil pentru numărul mic de locuitori, ceea ce nu i-a împiedicat să o construiască cu cel puţin 20 de ani înainte şi să se slujească în ea mai bine de 200 de ani. Exista şi o şcoală cu o singură sală de clasă, înfiinţată în anul 1899.
În anul 1938, Majestatea sa Carol al II –lea s-a oprit întâmplător la Ciumărna şi a vizitat bisericuţa de lemn, a cunoscut starea de spirit atât de unitară a locuitorilor şi a hotărât să schimbe denumirea din forma maghiară cu cea de“Poiana Meseşului”, apoi a dispus ridicarea unei biserici cu aliura unei catedrale, să fie sistematizat satul cu uliţi lărgite şi case aliniate pentru a deveni un sat model. A dispus construirea unui sanatoriu pentru suferinzii de TBC şi o fântână arteziană în sat.
Norii negri ai războiului au zădărnicit acest plan care avea să nu se mai realizeze. Preotul Alexandru Petrean a încercat după ani şi ani, prin demersuri la autorităţi să determine să se opteze pentru numele de Poiana Meseşului.
Dacă acestea nu s-au putut realiza, s-au realizat celelalte obiective: alinierea drumurilor, s-a refăcut fântâna şi s-a ridicat o biserica mare, iar la Românaşi preotul Gheorghe Gherman indeplineşte “porunca regelui”, finalizând o mare lucrare, un cămin pentru bătrâni şi neajutoraţi.
Biserica nouă din Parohia Ciumărna are ca hram “Adormirea Maicii Domnului”, a luat fiinţă la 25 octombrie 1976, când s-a săpat primul hârleţ de pământ. În 1977 s-a sfinţit piatra de temelie de către Episcopul Dr. Vasile Coman. Lucrările propriu zise au durat şapte ani, iar sfinţirea bisericii s-a făcut la 30 septembrie 1989, de către I.P.S. Episcop Dr.Ioan Mihălţan al Oradiei şi Sălajului, înconjurat de peste 30 de preoţi, protopopi şi vicari. Biserica în formă de cruce are două abside şi balcoane în interior, de jur împrejur. Bolţile sferice din beton armat susţin cele şapte turle, iar stucatura cu motive stil brâncovenesc este aplicată pe cafasul pereţilor de la balcoane. Podoaba bisericii constă şi în minunatele lucrări de pictură executate în tehnica frescă de reputaţii pictori: prof. Dumitru Bănică, din Bucureşti şiGheorghe Bondoc din Argeş. In curtea bisercii se află în curs de finalizare un impunător monument comemorativ întru amintirea celor 38 de eroi căzuţi în cel de-al doilea război mondial şi cei 12 martiri, care au căzut în zilele de 16-18 septembrie 1940, datorită atrocităţilor ungurilor în satul Treznea.
Documentele ultimilor ani, alături de presă şi media, subliniază adesea frumuseţea bisericii “din zona Sălajului prin orientarea şi aspectul ei arhitectural” amintind de dubla vocaţie, de preot şi constructor a părintelui Ioan Alexandru Petrean, de numele căruia începând cu anul 1971 se leagă nu numai “reînvierea întregii parohii de pe atunci Ciumărna şi Chichişa”, ci şi biserica şi monumentele amintite mai sus.
Locuitorii satului Ciumărna au dat peste veacuri tuturor, cel mai frumos exemplu de înţelegere, că odată cu dezvoltarea şi creşterea lor numerică confesională, au ştiut să convieţuiască unii cu alţii ca fraţi de credinţă “în împlinirea misiunii lor în calitate de creştini. În fiecare duminică se adunau sub cupola aceluiaşi sion toţi fraţii, şi uniţi şi ortodocşi să asculte Sfânta Liturghie, cu toate că într-o duminică slujea preotul ortodox, din parohia vecină, iar în cealaltă slujea preotul unitAlexandru Petrean, care vieţuia în parohie.
Denumiri: Rodină, Măgura, Vălcea, Săliste, Şesuri, Tălhăreasa, Meseş, Luncă, Poderei, Florea, Poiană, Berc, Corboae.
Lăcașuri de cult
- Biserica Sfinții Arhangheli
- Biserica de lemn din Ciumarna
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944
Imagini
-
Trupele maghiare marsaluiesc in Zalău la cateva ore inainte de masacru