Romita

Satul Romita este aşezat pe valea Agrijului, pe drumul judeţean 108A, la graniţa de est a comunei, la 5 km de centrul administrativ. Este o aşezare cu vatră bilaterală motivată de existenţa albiei Agrijului şi a şoselei de legătură cu oraşul Jibou. Dacă la începuturi aşezarea era mai aproape  de lunca râului, din cauza depunerilor aluvionare talvegul s-a ridicat şi viiturile au inundat n timp gospodăriile producind modificarea arealului aşezării.
La recensământul din anul 2002 satul avea 298 de locuitori din care 150 bărbaţi şi148 femei.
Atestarea documentară începe  din anul 1408 cu denumirea Romlot, 1460 Romloth./4.(IV,298), 1733 Romita(c.K.) 1750 Romlot, 1854 Romlott, Romita (Bul.87), 1900 Romlot, 1930 Romita.
Numele satului Romita  este asociat apelativului maghiar  romlott  – “alterat – stricat”, care are în componenţă  radicalul“rom”  – ruină,  dărâmătură, acestea cf. (DMR, 1961)  “În documentele oficiale ale evului mediu satul şi zona castrului apare sub denumirea maghiară de Romlott – care în traducere înseamnă  stricată, (ruinată, distrusă). Ca o concluzie foarte importantă, care merită semnalată acum, este faptul că zidurile şi ruinele erau la vremea respectivă (1408),  “în picioare” şi se vedeau la suprafaţa terenului, când ele au intrat în atenţia oficialităţilor vremii, fiind notate sub denumirea de romlott – în limba maghiară.
De la această denumire a derivat apoi numele de Romita. Românii, locuitori ai zonei, au păstrat până astăzi vechea denumire de origine latină –  “Cetate”. (Al.V.Matei, Istvan Bajusz 1997:9)  Autorii au avut, de fapt, în vedere notele lui K.Hodor, care remarca : “încă din timpul lui Rákóczi Ferencz al II-lea, poartă acest nume, care provine de la  cetatea pustiită”.
Nu ar trebui exclusă varianta care porneşte de la Romulus, fiul lui Marte, de  unde hipocoristicul  Romeo,  Romi, (ceea ce in latină înseamnă “ trecător prin Roma” – “locuitor al Romei” cu formele diminutivate  de “ Romică” – “Romiţă” a cărei alternanţe “ c” – “ ţ” şi “t”, sau chiar c –t, nu necesită mari explicaţii pentru a ajunge la Romită – Romita. Motivaţia constă în faptul că în această zonă aceste nume sunt foarte frecvente. De aici s-a format şi numele de Romitan (n.n.) (V. Chende 2004)
Iniţial Romita aparţinea Comitatului Dăbâca, la 1524 este amintită ca aparţinând Solnocului de Mijloc, ca apoi să  intre cu tot districtul la Comitatul Sălajului. Vechimea aşezării de la Romita este aceea a cetăţii,  pentru că de aceasta se lega însăşi existenţa populaţiei locale.
Cimitirul – după cum scrie Hodor – este situat într-un asemenea loc, unde după toate probabilităţile altădată a fost un drum roman. Romanii obişnuiau să ridice monumente morţilor lăngă drumuri. Asemenea monumente au fost descoperite acolo la începutul secolului al XIX-lea.
In 1545 o parte din Romita, din interese de apărare, probabil, apartinea de cetatea Hododului, care se lega de numele lui Kusalyi Jakcsi Mihály
Despre mişcări ale populaţiei din zona Agrijului a locuitorilor Romitei se aminteşte într-un document din 1722. De fapt, trecutul ei istoric se leagă de cel al Chichişei până în jurul anilor 1640.
Încă din 1460 este amintită aici familia Dobokai Janos, cu toate moştenirile şi ipotecile, cu tot cu locuri case şi iobagi, a căror soartă era aceeaşi indiferent de numele stăpânilor.
Într-o descriere din anul 1722 se arăta  că:  hotarul satului era împărţit în două, cea mai mare parte se afla în sud, iar partea mai mică în nord. Solul platoului (câmpiei) era pe jumătate negru şi mai fertil; pe dealuri era roşu şi sărac. Se ara cu 4 şi 6 boi un pământ sărac în îngrăşăminte. Câmpia producea de două ori semănătura. Fânul era mixt (şi de pădure). Pârâul Agrij se revărsa uneori. Moara era pe teritoriu moşieresc.
Pe atunci erau înregistraţi 7 iobagi, un pribeag (străin) şi 2 slujitori de curte cu 8 terenuri şi jumatate, 12 boi, 15 vaci, 2 viţei şi juninci, 2 cai, 10 oi şi capre, 22 porci, pământ arabil de 24 de câble, 7 găleţi şi 2 metreta cultură de toamnă, 4 găleţi şi 2 metreta cultură de primăvară, iar în anul precedent, 1721, producţia a fost de 67 de clăi de grâu, 27 de clăi de ovăz, orz şi alac, 12 clăi de cânepă şi in, 1 metreta mazăre şi linte  şi 18 căruţe de fân.
În anul 1733 se consemnau în Romita 32 de familii române cu preoţii lor: Gheorghe şi Mihai. În 1750  existau 231 de suflete greco-catolice, care aveau parte de o biserică, de un preot, un diacon şi un paracliser. Preotul  avea dreptul, la un teren intravilan, la cinci arii de ogor şi trei căruţe de fân. În 1760 contele Toldi Adam  stăpânea cea mai mare parte a satului, iar în 1837 stăpâneau  conţii Redei, Kun, baronii Wesselényi, Jozsinczki, nobilii Máté, Papp, Ketheli.
Locuitorii ortodocşi amintiţi la 1837 aveau aici o biserică de lemn, unde servea un preot  fiind semnalată şi prezenţa evreilor, iar numărul locuitorilor era de 273, al caselor de 35.
Apoi (1870)  a fost construită o şcoală de lemn, cu o sală de clasă.
În 1890  existau 381 de locuitori, după limbă: 359 români, 17 maghiari, 19 evrei, un german, 4 de alte naţionalităţi; după confesie: 337 ortodocşi, 23 greco-catolici, 1  romano-catolic, 1 reformat,  19 iudei şi 64 de case.  “ Evreii fierbeau pălincă din prune”./4.(IV,298)
În 1895 numărul gospodăriilor era de 87, iar suprafaţa terenului era de 1538 hd.cad.  din care 624 teren arabil, 516 păduri, 168 fâneţe, 94 păşuni şi 74 teren  neproductiv.
În 1721 impozitul satului a fost de 188 rhf. şi 30 dinari. În 1722 datoria comună a   satului era de 130 fl.  Valoarea estimativă a averii comunităţii în 1900 era de 5207 K 58 f., iar impozitul direct era de 1409 K. 56 f.

Noua biserică ortodoxă din sat a început a fi construită în anul 2004, când  s-a pus piatra de temelie de părintele protopop Stefan Lucaciu. Biserica se află in stadiu de finisare exterioară şi interioară, respectiv lucrări de tencuieli şi pictură.
Sfeştania noii biserici s-a făcut în anul 2010, de sărbătorirea zilei  “Intrării Domnului în Ierusalim”  în prezenţa  preotului protopop şi a preoţilor de pe valea Agrijului.
Hramul bisericii este Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, cu sărbătorirea la 5 august, în ajunul “Schimbării la Faţă” (Numele i se trage de la pustiul Hozeva, Izrael. Este unul din cei mai recenţi sfinţi ai BOR.n.n.)  În Romita există şi un frumos monument al eroilor, o cruce brâncovenească de piatră albă de Viştea, închinată celor 44 de eroi căzuţi în cele două războaie mondiale. Monumentul aşteaptă de ani buni finalizarea  şi apoi sfinţirea lui.
In sat există un lăcaş de rugăciune nou aparţinând cultului penticostal, care este frecventat de cca 60 de persoane.
Toponime: Şes, Muncel, Meliţă,  Iezerel, Troian, Neguţa, Mierciuga, Hâru, Căliman,  Miaua,  Cetera, Poieni.

Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes
hnhh